Întreţinerea corectă a unei fose septice.

Astăzi, zonele urbane beneficiază de rețele de canalizare . Există însă şi locuitori neracordați la sistemul de canalizare . În acest caz, soluția la care se poate apela la montaj fose septice sau stații de epurare. Însă nu oricum, ci în conformitate cu reglementările de mediu și de urbanism.
Sistemele de colectare a apelor reziduale au avut o istorie sinuoasă. Poporul a dus aceste sisteme la nivel de excelență pentru acele vremuri, construind reţele de canalizare încă de acum 2100 de ani. În schimb, lucrurile au stat exact invers. Poporul a neglijat importanța canalizării, lucru care a dus la o mortalitate ridicata, cauzată de boli infecțioase .
Vidanjarea foselor septice este supusă unor reguli foarte precise. Procesul de curăţare a haznalelor nu poate fi realizat decât de operatori economici autorizaţi care au semnat un contract cu firma de canalizare locala. Apele reziduale din fosele septice trebuie să ajungă exclusiv în punctele de colectare special amenajate.
Deversarea se face întotdeauna în puncte de canalizare, care se afla la distanță de comunități sau zone locuite. În caz contrar, deversarea într-o gură de canal de pe stada poate pune în pericol viața întregii comunități și este interzisă. Amenzile pentru deversare ilegală ajung până la 3.500 de lei, însă sancţiunile pot crește mai mult în funcție de gravitatea impactul asupra mediului înconjurător sau comunității.

Bazin plastic – rezervor – IBC 1000 Litri

Bazin plastic 1000 L

Datorită construcţiei ingenioase cu un cadru sudat din ţeava de oţel, a paletului integrat şi a recipientului reutilizabil din plastic foarte rezistent. Container IBC 1000 L este prototipul care a revoluţionat manipularea şi transportul mărfurilor lichide. Bazinele de 1000 L ies în evidenţă prin costuri de achiziţie relativ scăzute şi este disponibil opţional cu aprobare ONU pentru transportul de mărfuri periculoase.

• Capacitate bazin 1000 l
• Stabilitate ridicată
• Variaţii reduse ale greutăţii la ţară
• Adecvat în special pentru benzi transportoare, depozitare în rafturi la mare înălţime şi transportul în containere ISO
• Rezistent la intemperii
• Stivuirea usoră şi eficientă pentru valorificarea optimă a spaţiului de depozitare
• Reutilizabil

Detalii container IBC 1000 l:
-tipul structurii: palet de lemn
-dimensiune: 1000x1200x135 mm
-greutate: 56,5 kg
Preţ - 350 Ron Bazin IBC SH spalat.
550 Ron Bazin IBC NOU.
Transport - 100 Ron
Preturile NU includ TVA.

bazine-ibc-1000l

Fose septice IMHOFF

montaj-fosa-septica-2

Fosa septică ecologică este fabricată din Polietilenă de inaltă densitate, motiv pentru care producătorii garantează produsul impotrivă coroziunii pentru o perioadă de 30 ANI.

Fosele Imhoff, fabricate din polietilenă, au ca atuu economicitatea si usurinta si au fost concepute pentru preluarea apelor reziduale ale așezarilor ce nu se pot conecta la reteaua de canalizare, locuințe, grupuri sanitare pentru centre comerciale și industriale, aeroporturi, agroturism. Vidanjarea se face intre 18-24 luni in funcție de conditiile de utilizare.
Fosa septică ecologică de tip Imhoff este predispusă a fi montată in zonele de trafic pietonal, deoarece capacele au o mai mare rezistentă, ca cele de fontă. Fose septice ECO-IMHOFF sunt unități de tratare primară, gen anaerob si principala lor caracteristică este că asigură in mod natural, epurarea apei menajere până la parametrii prevăzuti de normele legale, dupa numărul de utilizatori.

PERFORMANTELE FOSEI SEPTICE :
Aceste fose septice ecologice biologice prin tratarea apelor menajere, asigură următoarele:
• Înlăturarea componentei organice a namolului până la 50%
• Înlăturarea materiilor sedimentabile până la 90%
• reducerea CBO5* (consum biochimic de oxigen) fata de incărcarea efluentului cu până la 40%
Norme de referintă : RO : NTPA002/2002

BIOACTIVATORUL – AMESTEC DE BACTERII SI ENZIME LIOFILIZATE

Introducere
BIOACTIVATORUL este un amestec de bacterii si enzime special conceput pentru accelerarea formării bacteriilor necesare pentru procesul de epurare biologică a apelor uzate.
Caracteristici.

BIOACTIVATOR contine o gama vâsta de germeni bacterieni aparținind claselor secvențiale : PSEUDOMONAS, STREPTOMICES, BACCILUS LICHENI-FORMIS. Aceste bacterii provin, impreună cu enzimele proprii, din culturi pure din fermentație in vitro si in fermentatoare succesive. Enzimele conținute sunt amilaze, lipaze, celulaze si proteaze : ele au o funcție importantă in faza de inceput care durează pe intreg parcursul dozării produsului. Aceste micro-organisme conținute in BIOACTIVATOR, in contact cu oxigenul, intră in sinergie cu bacteriile găsite in biomasă pe care o modifică. Cele trei grupe de bacterii fundamentale, facilitate de prezenta continuă a enzimelor produc biopolimeri extracelulari importanți in dezvoltarea si intreținerea unei bune structuri conglomerate.

 

Prepararea soluției bioactive.
PuIberea se amestecă in 0,5 litri apă caldută pentru a prepara o soluție omogenă. După 30 minute, de linistire, soluția preparată se poate deversa in rezervorul de apă a toaletei sau direct in fosa septică .